Andrei ROTH

• Financial Project Manager- Alstom

 

1. Ce studii ați absolvit în cadrul Facultății de Studii Europene? (licență, master, anul absolvirii)

Am terminat în cadrul Facultății de Studii Europene secția MIE Managementul Instituțiilor Europene (denumită în prezent Management) și RISE (Relații Internationale și Studii Europene), promoțiile 2008 MIE/2009 RISE. Studiile ulterioare de master/doctorat le-am continuat la FSEGA.

 

2. Ce rută de carieră ați urmat după finalizarea studiilor? Unde vă desfășurați activitatea și în ce domeniu? Are legătură cu studiile urmate?

Inițial, am lucrat în cadrul Universității Babeș-Bolyai pe fonduri europene, aproximativ 2 ani (2010-2012), implementare de proiecte pentru burse doctorale POSDRU, domeniul fiind apropiat de conținutul studiilor de la facultate (2010-2012). Ulterior, fiind atras de domeniul financiar, am trecut la Bombardier Transportation, preluată de Alstom din 2021, unde m-am ocupat cu închideri de lună și activități de general ledger. În prezent sunt în aceeași companie, ocup poziția de Financial Project Manager, ceea ce presupune controlling pe proiecte (pentru sisteme de propulsie trenuri pentru o fabrică Alstom din Henningsdorf Germania). În paralel mă ocup și cu închiderea de lună pentru aceeași entitate, având două poziții în practică.
În privinta studiilor urmate, pot spune că sunt legate cu domeniul în care activez momentan și cunoștințele deprinse în cadrul Facultății de Studii Europene mi-au fost de folos pe parcurs. Pot enumera aici cursurile de contabilitate, management financiar, finanțe publice, micro și macro economie.

 

3. Care sunt pentru D-voastră cele mai importante trei caracteristici pentru a deveni profesionist într-un domeniu de activitate?

Aș spune patru : Reponsabilitate, implicare, dorința de dobândi cunoștințe noi și flexibilitate.

 

4. Învățați din succes sau din eșec?

Din amândouă, aș spune, dar cred că cel mai important este managementul eșecului asumarea responsabilității și puterea de a continua sau a încerca din nou acolo unde am dat greș inițial. Cred că indiferent de pregătirea noastră, profesionalismul și dorința de reușită a fiecăruia dintre noi, la un moment dat ne vom confrunta cu eșecul la nivel profesional, personal sau managerial (dacă conducem o echipă) fie din vina noastră sau pur și simplu a contextului. După părerea mea, important este să ramânem echilibrați, indiferent că este vorba de un succes sau eșec, să realizăm o analiză obiectivă, să căutam soluții și să mergem înainte. Existența unui plan de dezvoltare profesională poate ajuta.

 

5. Ce pasiuni aveți? Aveți timp pentru ele?

Pasiuni multe, timp puțin, din păcate. Îmi place să socializez, să ies cu prietenii, să stau la povești. Îmi plac drumețiile în aer liber, cabane, călătoriile în țări străine, locuri noi, muzee, concediile în care poți îmbina cunoaștarea cu relaxarea. Îmi place să fac mișcare: alerg, înot, schi, fotbal, sală, baschet, sport practicat până în liceu. Îmi place să văd filme, seriale, documentare pe teme de istorie, economie, relații internaționale, pasiuni dobândite și din facultate. Din păcate, nu am suficient timp pentru tot ce mi-ar plăcea să fac, încerc mereu să caut un echilibru dar munca de acasă și întreg contextul dat de pandemie a schimbat mult lucrurile.

 

6. Ce le-ați spune studenților? un sfat/o recomandare de carte/film/ un motto după care vă ghidați/o personalitate care vă inspiră.

Aș spune că nu există neapărat o rețetă a succesului și fiecare dintre noi trebuie să își găsească singur drumul în viață și, mai important, un echilibru pe plan profesional versus personal. Găsirea acestui drum poate fi mai dificilă ca obținerea succesului în sine într-un domeniu. Este un pic diferit față de facultate, acolo ai cursuri, sesiuni, examene, proiecte… dacă ai învățat bine, vei obține note mari, diplome ceea ce validează succesul. În viața profesională, după facultate, este mai dificil, fiecare alegere implică un cost de oportunitate (valoarea celei mai bune dintre șansele sacrificate la care se renunță atunci când se face o alegere oarecare după cum știm de la microeconomie 😊) și în timp îți poți da seama că poate nu ai luat cele mai bune decizii și atunci poți spune că ai dat greș sau poate puteai face mai bine, pentru că fiecare decizie sau cale urmată pe plan profesional implică eforturi, resurse și timp din partea noastră. Cred că o ancoră bună de care ne putem agăța este satisfacția pe care o avem la locul de muncă: dacă ne face plăcere să fim acolo, în jurul colegilor noștri, învățăm lucruri noi, suntem curioși, îi dezvoltăm pe alții sau dezvoltăm noi înșine lucruri noi din perpectiva unui antreprenor, cred că este un semn bun că suntem unde trebuie și vom obține succesul la un moment dat, atât profesional cât și financiar (sunt de părere că ele merg mână în mână). Dacă nu, este bine să schimbi, să cauți experiențe noi, să fii flexibil și pregătit să încerci altceva de la zero. Facultatea te poate ajuta în acest sens pentru că ai timpul și resursele de afla ceea ce îți place de ceea ce nu iți place și ce fel de persoană ești (citez aici din domnul profesor Radu Nechita niște vorbe care mi-au rămas în minte de la o discuție legată de beneficiile programelor de work and travel).

Legat de recomandare de film mi-a plăcut mult încă din liceu Shawshank Redemption, 1994 cu Tim Robbins si Morgan Freeman.
Personalitate: aș spune Winston Churchill pentru încăpățânarea sa.
Motto-uri: sunt destul de multe clipuri motivaționale pe piață, am aflat despre ele la un training cu firma. Vă trimit două link-uri cu niște citate care mi-au plăcut https://www.youtube.com/watch?v=mgmVOuLgFB0 https://www.youtube.com/watch?v=Vi6xjf0kPv4

 

Multă baftă tutror!