Seminar Hayek miercuri 9 ianuarie 2019

Postat în Anunțuri studenți licență

Vă invit la Seminarul Hayek miercuri 10 ianuarie orele 18, sala Lovinescu

Tema săptămânii este: Salariul minim: intenții și rezultate

De mult timp, opinia publică este favorabilă fixării prin decizie politică a unui nivel minim al salariului. Este una din măsurile preferate ale politicienilor în pană de popularitate din țara noastră dar și din străinătate, cum ar fi Emmanuel Macron. Justificările se referă mai degrabă la bunele intenții ale promotorilor acestei măsuri decât la consecințele ei. În realitate, fixarea unui salariu minim mai ridicat îi ajută (pe termen scurt) pe unii lucrători dar îi face neangajabili pe cei mai vulnerabili dintre cei vizați de măsura respectivă. Un fapt mai puțin cunoscut este că au existat situații în care prin creșterea salariului minim s-a urmărit tocmai eliminarea de pe piața muncii a unor „indezirabili”.

Conf. Dr. Radu Nechita


evenimente

  • Rezultate inițiale Admitere Licență 21 iulie 2026

    Rezultate inițiale Admitere Licență 21 iulie 2026

    Relaţii internaţionale şi studii europene (în limba română) – 21 iulie 2026 Relaţii internaţionale şi studii europene – Invatamânt la distanță – 21 iulie 2026 Relaţii internaţionale şi studii europene …
  • Rezultate inițiale Admitere Master – 21 iulie 2026

    Rezultate inițiale Admitere Master – 21 iulie 2026

    Afaceri europene şi management de programe 21 iulie 2025 Diplomaţie culturală şi relaţii internaţionale 21 iulie 2025 Comunicare internaţională 21 iulie 2025 Management performant 21 iulie 2025 Relaţii internaţionale, politică …