Evaluarea Dezvoltarii Regionale

Postat în diverse
PrezentareINTERNSHIPStructuraCRITERII DE ADMITERE

Ce este “dezvoltarea regională”?

Dezvoltarea regională înseamnă ameliorarea posibilităților de satisfacere a nevoilor pentru locuitorii regiunii. Aceștia au în primul rând nevoie de aer, apă și un mediu sănătos, de dezvoltare economică (bunuri și servicii), de dezvoltare politică (participarea la deciziile publice), de dezvoltare culturală și socială și de mobilitate. Niciunul dintre aceste aspecte nu se poate ameliora fără celelalte, astfel încât dezvoltarea este prin natura sa multidisciplinară, iar evaluarea necesită o atare abordare. Pentru a putea evalua corect, atât condițiile dezvoltării cât și evoluția factorilor care vor influența diversele procese pe termen lung, este nevoie de cunoștințe variate, de o atitudine pozitivă față de teritoriu și mai ales de o viziune pentru viitor. 


Beneficiari

  • Personal angajat al instituțiilor descentralizate, organizaților regionale ale partenerilor sociali și ai administrației publice regionale, județene și locale;
  • Absolvenți de studii superioare interesați în acumularea de cunoștințe și pregătirea unei cariere prin care să poată interveni în rezolvarea problemelor comunităților în care trăiesc

Scop

Acesta este primul masterat din România gândit și realizat prin cooperarea mai multor facultăți, pentru stabilirea unui plan de învățământ care vine în contact direct cu problemele socio-economice ale României, cu o abordare specifică pentru dezvoltarea regională din țara noastră în acest moment în care trebuie stimulată dezvoltarea umană durabilă și echitatea. Programul pilot a fost finanțat printr-un program european de tip POSDRU și este implementat prin Facultatea de Studii Europene și Centrul pentru Studiul Dezvoltării Teritoriale.

Cursurile Masterului Evaluarea Dezvoltării Regionale urmăresc să le ofere studenților cunoștințele și instrumentele necesare pentru a diagnostica și remedia problemele regionale, prin proiecte, abilitatea de a comunica și de a dezvolta soluții într-un mod creativ.

Acest program masteral a fost dezvoltat cu ajutorul fondurilor europene, prin proiectului POSDRU „Program Masteral Evaluarea Dezvoltării Regionale “ – proiect implementat de către Facultatea de Studii Europene și Facultatea de Business din Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, în parteneriat cu Universitatea Tehnică Cluj Napoca și Centre for regional Studies of the Hungarian Academy of Sciences.


Diplome și calificări

Diploma obținută: MASTER

Calificări și competențe: Expert dezvoltare locală, evaluator, expert comunicare instituțională, evaluator al dezvoltării regionale, gestiunea dezvoltării la nivelul diverselor teritorii

Posesorul unei licențe de Master în Evaluarea Dezvoltării Regionale va avea o viziune critică asupra proceselor de dezvoltare regională și va înțelege caracterul multidimensional al acestora. Absolventul va avea la îndemână instrumentele și mijloacele informaționale necesare pentru a participa în cadrul diferitelor structuri organizaționale la acțiunile care au drept scop dezvoltarea.


Abilități dobândite

La finalul celor doi ani de studiu, masteranzii:

  • vor fi capabili să analizeze și sa ierarhizeze problemele legate de regiuni prin evaluări calitative și cantitative, pentru a putea ulterior să propună soluții pentru o dezvoltare umană endogenă și durabilă;
  • vor învăța să discearnă motivele succesului sau insuccesului unor regiuni;
  • vor înțelege valorile care stau la baza dezvoltării;
  • vor avea competențe de analiză ale multiplelor aspecte ale dezvoltării;
  • vor ști să scrie, implementeze și evalueze proiecte europene.

Curriculumul este în așa fel conceput încât, pe lângă aspectele economice, să clarifice și aspecte politice, culturale, sociale sau, mai specific, problematici legate de particularități complexe ale unor spații, cum ar fi cel urban, rural, central, periferic etc. Este avută în vedere formarea studenților pentru ca aceștia să înțeleagă politicile de dezvoltare regională și mijloacele de care dispun administrațiile locale, regionale sau naționale pentru a le influența.


 

Studenții masteranzi vor participa la un program aplicativ de training (internship) negociat în prealabil de către supervizorul de practică cu instituțiile de profil (organizații publice și private) partenere, conform programului de studii al studentului masterand.

Semestrul 4 este dedicat practicii și programului aplicativ de training!

Masterandul va beneficia de un tutore de practică. Supervizorul de practică va urmări, prin vizite de monitorizare, atât activitatea studenților, cât și pe a tutorelui de practică.

Portofoliul studentului masterand conține:

  • convenția-cadru privind desfășurarea internshipului
  • caietul de practică al studentului
  • fișa individuală de prezență
  • fișa de evaluare a studentului de către tutore
  • fișa de observație a studentului
  • fișa finală de evaluare a studentului de către supervizor

Planul de învățământ

Descărcați planul de învățământ aici:  Plan invățământ Evaluarea Dezvoltarii Regionale 2019-2020

 

Criterii generale:

  • Interviu motivațional – pondere 100% din media de admitere

Constituie avantaje: parcurgerea în perioada licenței a unui curs în zona proiectelor/programelor cu finanțare internațională, motivația de a lucra în proiecte, experiența, voluntariat în mediul ONG, spirit asociativ, spirit de inițiativă etc.

 

Criterii de departajare (în caz de medii egale)

  • Criteriul A: media de la licență;
  • Criteriul B: media anilor de facultate (se aplica doar candidaților cu aceeași medie de admitere la master și aceeași medie la licență)

evenimente