DIECE 2018

Postat în Conferințe FSE

Editie speciala a conferintei Dezintegrare si Integrare in Europa Centrala si de Est:

Reverberatii totalitare in Europa Centrala si de Est

 

Conferinta internationala „Reverberatii totalitare in Europa Centrala si de Est” / “Totalitarian reverberations in East-Central Europe”, ce va avea loc in perioada 26-28 octombrie 2018, reprezinta o editie speciala a seriei de conferinte Dezintegrare si Integrare in Europa Centrala si de Est (DIECE), lansata in 2012 in cadrul Jean-Monnet Life Long Learning Programme si organizata cu succes in ultimii sase ani. Editia speciala din acest an va fi organizata in parteneriat cu Center for Europe (Universitatea din Varsovia) si Centrul Ratiu pentru Democratie (Turda) si va reuni 50 de specialisti in domeniul totalitarismului de stanga, dintre care 25 de participanti din tari precum Ungaria, Polonia, Moldova, Franta si Germania, iar 25 din Romania.

Editia din acest an isi propune o radiografie ampla si comprehensiva a istoriei comuniste din Europa Centrala si de Est, cu abordari comparative, perceptii din istoriografia occidentala si reflectii privind importanta Centenarului Marii Uniri in context regional. Conferinta este structurata in jurul a trei mari teme de cercetare si intentioneaza sa analizeze, prin contributiile expertilor si cercetatorilor invitati, experienta totalitara interbelica si impactul ei asupra afacerilor externe regionale, regimurile comuniste si discursul totalitar in Europa Centrala si de Est (din perspectiva elitelor exilate, dar si a disidentei politice), precum si evolutia post-totalitara in Europa Centrala si de Est, din perspectiva radicalismului, populismului si extremismului (teoretizate si analizate ca provocari contemporane majore). Dezbaterile sunt prilejuite si de contextul politic sinuos din regiune si sunt menite sa atraga atentia asupra pericolului recurentei extremismului si sa promoveze valorile democratice pe care s-a fundamentat constructia europeana.

 

Către pagina Web a Conferinței DIECE 2018