Apel selecție grup țintă calup 1 – Proiect CIP 132253

Postat în Anunțuri studenți licență, Anunțuri studenți master

 

Facultatea de Studii Europene împreună cu Facultatea de Teatru și Film și Facultatea de Teologie Ortodoxă (UBB) lansează apelul de selecție a grupului țintă a proiectului CIP, pentru primul grup țintă, care cuprinde un număr de 108 studenți/masteranzi.

Facultatea de Studii Europene va înscrie în acest semestru 43 de studenți/masteranzi în grupul țintă.

Scopul proiectului îl reprezintă facilitarea trecerii de la educație la muncă pentru 324 de studenți ai Universității Babeș-Bolyai, de la cele trei facultăți, prin implementarea unui program inovativ de învățare la un potențial loc de muncă în domeniul managementului cultural. Durata de implementare este de 24 de luni.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

  1. Crearea unei rețele de 18 ofertanți de practică din Cluj-Napoca în domeniul managementului cultural, din mediul public și privat, care prezintă potențial competitiv.
  2. Consilierea, orientarea profesională și sensibilizarea a 324 de studenți ai Facultăților de Studii Europene, Teatru și Film, și Teologie Ortodoxă, în vederea pregătirii acestora pentru programul de practică.
  3. Pregătirea practică a celor 324 de studenți în rețeaua de ofertanți de stagii de practică, conform planurilor de învățământ și competențelor specifice din domeniile vizate.
  4. Pregătirea celor 324 de studenți pentru angajare în domeniul managementului cultural, în relație cu partenerii de practică ai proiectului.

Principalele activităţi care se vor desfăşura în cadrul proiectului sunt: crearea unei rețele de practică, derularea de stagii de practică la parteneri, oferirea de servicii de consiliere şi orientare profesională, implementarea unei platfome IT inovatoare, sesiuni de sensibilizare în domeniul competenţelor antreprenoriale, inovării, incluziunii sociale şi nediscriminării şi importanţei acestora în procesul de inovare socială, precum și organizarea a trei târguri de locuri de muncă.

Activităţile proiectului vor fi adaptate la situaţia actuală şi se vor desfăşura în sistem hibrid sau online, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranţă sanitară în vigoare.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman. Valoarea totală a proiectului este de 4.741.271,58 lei, din care cofinanțare UE 4.030.080,84 lei.

Criteriu de eligibilitate: studenți sau masteranzi ai celor trei facultăți, care au în planul de învățământ pentru anul universitar curent o disciplină de practică.

Criteriu de selecție: ordinea înscrierii, cu respectarea egalității de gen (minimum 50% femei).

Există locuri speciale pentru: studenții cu dizabilități; studenții aparținând minorității rome; studenții cu domiciliul în mediul rural.

Toți membrii grupului țintă ( pe parcursul celor 3 semestre) vor fi premiați la sfârșitul proiectului. Premiile vor fi acordate diferențiat, pe baza rezultatelor concursului, astfel: 100 x premiul I (în valoare de 1500 lei), 100 x premiul II (în valoare de 1200 lei), 124 x premiul III (în valoare de 900 lei). 130 de studenți care îți vor găsi un loc de muncă după finalizarea programului de practică, vor primi un premiu suplimentar în valoare de 2500 lei.

Calendarul înscrieriilor:

02 februarie – 08 februarie – depunerea dosarelor candidaților (adresele de mail pentru fiecare responsabil pe facultate sunt regăsite mai jos)

09 februarie – 10 februarie – verificarea dosarelor

10 februarie- publicarea rezultatelor, ora 16:00

11 februarie și 12 februarie – perioadă de contestații

15 februarie – soluționarea contestațiilor și publicarea unei liste finale, ora 16:00

Procedura de recrutare și selecție a grupului țintă este detaliată aici: https://sites.euro.ubbcluj.ro/cip/grup-tinta/

Proiectul se adresează tuturor studenților de la nivel licență și master care au domiciliul sau rezidența în cele 7 regiuni mai puțin dezvoltate ale țării (nu se aplică studenților din regiunea de dezvoltare Bucuresti-Ilfov), și care au disciplina Practica sau o disciplina asimilată Practicii în planul de învățământ al anului universitar în curs.

 

Studenții eligibili pentru anul universitar 2020/2021 sunt înmatriculați la următoarele specializări:

  • Relații Internaționale și Studii Europene, An I, liniile română, engleză, germană;
  • Diplomație în Afaceri, Anul I;
  • Management, Anul II;
  • Administratie europeana, Anul II.
  • Afaceri Europene si Management de Programe, Anul I, Anul II;
  • Management Performant, Anul II;
  • Comunicare Internaţională, Anul I, Anul II;
  • Diplomație culturală și Relații Internaționale (lb. engleză), Anul I, Anul II;
  • Relații internaționale, politică externă și managementul crizelor (lb. engleză), Anul I, Anul II;
  • Studii Politice Europene Comparate (lb. franceză), Anul II.

Dosarul de înscriere trebuie să conțină:

– Anexa 8 – Formular înregistrare grup țintă;

– Copie după CI;

– Cerere înscriere în GT;

– Declaratie consimțământ;

– Certificat de căsătorie (dacă este cazul);

– Adeverință care atestă calitatea de categorie dezavantajată (categorii prioritare: 1. studenți cu dizabilități; 2. studenți aparținând minorității rome; 3. studenți cu domiciliul în mediul rural);

– Declarație de angajament.

Dosarul de înscriere se depune în format electronic, semnat si scanat, urmând ca persoanele declarate admise, să transmită documentele în original la o dată comunicată ulterior.

Dosarele se trimit la adresa următoare: Dr. Nicoleta Chicinaș (nicoleta.chicinas@ubbcluj.ro)

Documente necesare:

 

Vă mulțumim!

Echipa de implementare

 


evenimente