Mihnea BÂLDEA
1. Ce studii ați absolvit în cadrul Facultății de Studii Europene? (licență, master, promoția)
Am absolvit în anul 2004 studiile secției Managementul Instituțiilor Europene, nivel de licență.
2. Ce rută de carieră ați urmat după finalizarea studiilor? Unde vă desfășurați activitatea și în ce domeniu? Are legătură cu studiile urmate?
Am început să lucrez încă din anul doi de facultate la firma la care lucrez și astăzi, Rondocarton srl, cel mai mare producător de ambalaje din carton ondulat din România. La început am fost referent pregătirea producției și planificator producție la fabrica din Apahida, după care, când compania a deschis în 2008 a doua fabrică din România la Târgoviște, am plecat acolo, fiind directorul de producție al fabricii.
În 2015 m-am întors la Cluj unde am ocupat poziția de Regional Manager pentru Ungaria, România și Turcia pentru grupul austriac care deține și Rondocarton, Rondo Ganahl AG, iar din 2019, odată cu achiziționarea unei a treia locații de producție în România, la Sibiu, și cu retragerea din activitate a fostului director general al Rondocarton, am preluat funcția de director general al Rondocarton România.
3. Care sunt pentru D-voastră cele mai importante trei caracteristici pentru a deveni profesionist într-un domeniu de activitate?
Efortul depus, perfecționarea continuă și integritatea.
Efortul depus și învățarea continuă merg mână în mână și sunt esențiale în dobândirea experienței necesare pentru a performa în orice domeniu.
Integritatea este o garanție că în momentele dificile vei lua cele mai bune decizii posibile și că poți construi relații bazate pe încredere și de lungă durată.
4. Învățați din succes sau din eșec?
Învăț pentru că este o nevoie a ființei mele. Succesul și eșecul cred că sunt înșelătoare în aparenta lor finalitate. De aceea, mă mulțumesc să le constat, după care să mă aplec asupra a ceea ce urmează, încercând să învăț continuu pentru a cunoaște și câteodată pentru a trăi acel sentiment minunat că înțelegem un pic mai bine realitatea care ne înconjoară.
5. Ce pasiuni aveți? Aveți timp pentru ele?
Îmi place să citesc și încerc să petrec cât mai mult timp posibil făcând acest lucru. Citesc pentru a fi mai bun în profesie, pentru a înțelege mai bine lumea în care trăim, dar și pentru plăcerea de a cunoaște mai bine istoria, cultura, arta și literatura.
De asemenea, sunt pasionat de sport, în special de înot și de ciclism, și încerc să nu las nicio zi să treacă fără o activitate sportivă, atât pentru sănătatea fizică, cât și pentru cea mentală.
6. Ce le-ați spune studenților? un sfat/o recomandare de carte/film/ un motto după care vă ghidați/o personalitate care vă inspiră.
Le-aș spune că educația nu se termină cu absolvirea facultății, ci doar atunci începe cu adevărat și că autoeducația sistematică este cea mai versatilă unealtă pe care o avem în bagajul nostru. Indiferent de domeniu, de interese, de pasiuni, dacă ne educăm continuu, dacă aplicăm metodele corecte, științifice, de investigare a problemelor și de căutare a soluțiilor, suntem capabili de lucruri cu care ne vom surprinde negreșit.
Și poate cel puțin la fel de important este faptul că singurul timp care contează este cel prezent și că este esențial cum îl folosim, fiindcă dacă îl ratăm în lucruri mărunte, lipsite de sens, îl pierdem definitiv și îl punem în pericol și pe cel viitor. De aceea, folosirea timpului cu înțelepciune și echilibru între viața profesională și viața personală, mai ales cel petrecut în familie sau relații, este ceea ce ne aduce satisfacția unei vieți trăite cu sens.