Procedură de înscriere admitere licență 2024

Documente înscriere

Candidatul trebuie să încarce pe platforma admiterii dosarul de candidatură.

Dosarul de candidatură trebuie să conțină următoarele documente, scanate în format PDF:

  • fișă tip de înscriere cu opțiuni (semnată) – se generează automat de platforma admiterii;
  • diplomă de bacalaureat și foaia matricolă (pentru diplomele însoțite de foaie matricolă) sau diplomă echivalentă acesteia;
  • atestatul CNRED de echivalare a diplomei de bacalaureat și echivalarea notelor în sistemul de notare românesc, în cazul candidaților cetățeni români, ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparținând Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene, precum și în cazul cetățenilor britanici și al membrilor familiilor acestora, ca beneficiari ai Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeana și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice 2019/C 384 I/01, care sunt absolvenți de studii efectuate în străinătate;
  • certificatul de naștere;
  • carte de identitate;
  • adeverință medicală tip;
  • scrisoarea de motivație – admis/respins (detalii pe pagina Criterii admitere licență);
  • în cazul olimpicilor, copii scanate color ale diplomelor care atestă obținerea, în perioada studiilor liceale, de distincții (premiile I, II, III, mențiune) la olimpiadele școlare naționale și internaționale, concursurile naționale sau internaționale, recunoscute de ministerul de resort sau medalia de aur la olimpiadele școlare naționale;
  • adeverință din care să rezulte calitatea de student/licențiat și anii universitari în care a beneficiat de finanțare de la buget/taxă (pentru candidatul care urmează/a urmat o a doua specializare de licență).
  • dovada achitării taxelor de admitere (înscriere și procesare);
-chitanța care dovedește plata taxei de procesare (50 RON), pentru fiecare specializare pentru care se candidează;

-chitanța care dovedește plata taxei de înscriere (150 RON);

-documente justificative pentru reduceri/scutiri de la plata taxelor de înscriere și procesare/procesare;
  • candidații care optează pentru locurile rezervate etniei rrome, vor depune la înscriere o recomandare eliberată de către o organizație legală a rromilor (semnată), care atestă apartenența lor la această etnie.
  • alte documente stabilite de comisia de admitere pe facultate.

Toate documentele trebuie încărcate pe platforma de admitere, în format scanat (PDF). Fac excepție de la această regulă fotografiile tip 3 cm/4 cm care vor fi aduse în format fizic, împreună cu restul documentelor, cel mai târziu până la începerea activității didactice.

Înscrierea se consideră finalizată doar în cazul în care dosarele candidaților sunt complete; în ultima zi de înscriere se vor prelua și procesa numai dosarele încărcate pe platformă până la ora limită stabilită în calendarul admiterii.

Candidații își asumă responsabilitatea referitoare la autenticitatea și corespondența dintre documentele digitale/scanate și cele originale care urmează să fie depuse la dosarul candidatului, prin semnarea fișei de înscriere.

Candidații își exprimă acordul privind procesarea datelor cu caracter personal prin bifarea căsuței dedicate pe platforma de înscriere.

 

Recomandări :

Pentru echivalarea notelor obţinute în străinătate pentru admiterea nivel licenţă la Facultatea de Studii Europene (cu excepția celor obținute în Republica Moldova) vă rugăm să vă adresați secretariatului General UBB- KOZMA KIS Elisabeta Edita, Tel: +40-0264-405300, int. 5105; E-mail: erzsebet.kozma@ubbcluj.ro

Candidații cetățeni români, ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparținând Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene, care sunt absolvenți de studii liceale efectuate în străinătate și cărora nu li s-a eliberat atestatul CNRED de echivalare a diplomei de bacalaureat pot beneficia de asistență din partea echipei de admitere, putând solicita informații suplimentare la adresa admitere.euro@ubbcluj.ro.

 

Procedură de înscriere

Înscrierea candidaților la concursul de admitere se organizează de către Comisia de admitere a facultății. Procedura de înscriere presupune parcurgerea următorilor pași:

  • înscrierea online a candidatului și încărcarea documentelor din dosarul de înscriere, pe platforma de admitere UBB
  • preluarea dosarului, descărcarea și verificarea documentelor de către echipa de admitere a FSE. DOSARELE INCOMPLETE NU VOR FI PROCESATE;
  • evaluarea scrisorilor de motivație și informarea candidaților la specializările în limba română cu privire la rezultatul acestora;
  • susținerea scrisorilor de motivație de către candidații la specializările în limbi străine (interviu). Echipa de admitere le va comunica acestora, pe mail, link-ul aferent interviului privind susținerea scrisorii de motivație. În mail se va preciza ora la care se va derula interviul. Rezultatul evaluării scrisorii de motivație se va comunica pe loc;
  • procesarea înscrierii candidatului în baza de admitere a FSE;
  • comunicarea în format electronic a specializării la care candidatul a fost înscris și numărul legitimației de concurs cu care acesta se poate identifica pe lista cu rezultatele admiterii.

Candidații sunt exclusiv responsabili de încărcarea pe platformă/transmiterea corectă a tuturor documentelor din dosarul de admitere.

Ghidul privind procedura de înscriere poate fi consultat AICI

evenimente