Alina AGAFIȚEI

• Specialist Marketing - MDPI Open Access Publishing România

1. Ce studii ați absolvit în cadrul Facultății de Studii Europene? (licență, master, promoția)

În cadrul Facultății de Studii Europene, am absolvit studiile de masterat, urmând specializarea Guvernanță Europeană, între anii 2015-2017.

 

2. Ce rută de carieră ați urmat după finalizarea studiilor? Unde vă desfășurați activitatea și în ce domeniu? Are legătură cu studiile urmate?

După finalizarea studiilor, am avut un parcurs profesional care a inclus o carieră în domeniul comunicării și relațiilor publice. Am făcut parte din echipele a unor proiecte din zona culturală, socială, dar și sportivă. Momentan, activez ca Marketing Specialist în cadrul MDPI Open Access Publishing România, unde mă ocup de organizarea și promovarea conferințelor academice pe teritoriul Europei și Americii de Nord.

 

3. Care sunt pentru D-voastră cele mai importante trei caracteristici pentru a deveni profesionist într-un domeniu de activitate?

Cred că un bun profesionist trebuie să își cunoască și stăpânească foarte bine setul de cunoștințe și skill-uri acumulate atât în cadrul studiilor universitate, cât și pe parcursul experienței dobândite în câmpul muncii. Din punctul meu de vedere, alte caracteristici importante sunt capacitatea de a lucra într-o echipă și de a fi un bun comunicator.

 

4. Învățați din succes sau din eșec?

Cred cu tărie că nu am putea atinge succesul fără a fi avut un eșec. Eșecurile reprezintă pentru mine lecțiile valoroase, din care ne învățăm limitele. Totodată, nu cred că un eșec înseamnă a da greș, ci doar a nu ajunge în momentul respectiv la o reușită. Cu perseverență, eșecurile depășite pot conduce la succes.

 

5. Ce pasiuni aveți? Aveți timp pentru ele?

Poate una din cele mai dragi pasiuni implică domeniul cinematografic. În general, încerc să urmăresc un film pe zi, recordul personal absolut fiind atins în anul 2020, când am vizionat 624 de pelicule. Încerc să-mi fac timp pentru a scrie lunar pe blogul propriu despre filmele vizionate. Totodată, îmi place mult fotografia și încerc să utilizez camera ori de câte ori am ocazia.

 

6. Ce le-ați spune studenților? un sfat/o recomandare de carte/film/ un motto după care vă ghidați/o personalitate care vă inspiră.

Unul din cele mai bune și simple sfaturi pe care le-am primit acum mulți ani se rezumă la îndemnul “Smile on”.
Indiferent de situație, să nu te lași copleșit de emoțiile temporare. Poate că la înțelegerea acestui sfat m-a ajutat lectura cărților “Oscar și Tanti Roz” de Eric-Emmanuel Schmitt și “Omul în căutarea sensului vieții” de Viktor E. Frankl.
Nu în cele din urmă, un film la care mă întorc mereu cu drag este “La Dolce Vita”, regizat de Federico Fellini.