Emma Katharina DAVID

•Funcționar - Banca Centrală Europeană, Frankfurt

 

  1. Ce studii ați absolvit în cadrul Facultății de Studii Europene? (licență, master, anul absolvirii)

Am urmat cursurile programului de licență Relații Internaționale și Studii Europene în limba germană (anul absolvirii 2013), iar mai apoi Studii Politice Europene comparate: Germania și Europa de Est – nivel master tot în limba germană (anul absolvirii 2015).

Ambele le-am absolvit în cadrul programului de dublă diplomă în colaborare cu Universitatea Otto-von-Guericke din Magdeburg (Germania).

 

  1. Ce rută de carieră ați urmat după finalizarea studiilor? Unde vă desfășurați activitatea și în ce domeniu? Are legătură cu studiile urmate?

După finalizarea studiilor de masterat m-am mutat în Germania unde am lucrat inițial în domeniul privat. Mi-am continuat totodată studiile cu un doctorat în Științe Politice la Universitatea Otto-von-Guericke.

În cadrul doctoratului am beneficiat de o bursă de cercetare doctorală de la fundația Hanns-Seidel pentru excelență academică acordată de Ministerul Federal al Educației și Cercetării din Germania.

Momentan lucrez la finalizarea tezei de doctorat, iar din octombrie 2021 sunt angajată la Banca Centrală Europeană în directoratul de comunicare.

 

  1. Care sunt pentru D-voastră cele mai importante trei caracteristici pentru a deveni profesionist într-un domeniu de activitate?

Cele trei caracteristici cele mai importante în opinia mea sunt: perseverența, curiozitatea și ambiția. În general este bine să înveți să îți cunoști pasiunile și punctele forte.

 

  1. Învățați din succes sau din eșec?

În general sunt o persoană deschisă să învăț din orice experiență și încerc să ies cât mai des din zona mea de confort.

 

  1. Ce pasiuni aveți? Aveți timp pentru ele?

Îmi place să citesc îndeosebi ficțiune istorică și fantasy. Îmi plac totodată drumețiile și gătitul.

 

  1. Ce le-ați spune studenților? Un sfat/o recomandare de carte/film/ un motto după care vă ghidați/o personalitate care vă inspiră.

Îi sfătuiesc să se bucure de orice clipă de studenție și să aibă mereu dorința de se dezvolta. Să fie sinceri cu ei înșiși și să nu se lase influențați sau distrași de la atingerea propriilor obiective.

O carte recentă, care m-a inspirat este Povestea mea de Michelle Obama. O recomand tuturor, dacă nu au avut deja ocazia să o citească.