Adrian MĂNIUȚIU

• Antreprenor - EM360 Group

1. Ce studii ați absolvit în cadrul Facultății de Studii Europene? (licență, master, anul absolvirii)

Master, în 2004, Facultatea de Studii Europene, Managementul Instituțiilor Europene, în asociere cu Universitatea din Osnabrück (NS-DE), Facultatea de Business, catedra de Management Internațional și Intercultural, condusă de Prof. Dr. rer. soc. oec. Hans-Wolf Sievert. Lucrarea de diplomă am susținut-o sub îndrumarea profesorului Sievert, în comisie dublă (Univ. BB – Univ. OS), fiind pentru prima dată, în România, când un studiu empiric, realizat în rândul companiilor românești, al valorilor cultural-organizaționale ale modelului Hofstede și rezultatele aferente erau validate de o comisie academică.

 

2. Ce rută de carieră ați urmat după finalizarea studiilor? Unde vă desfășurați activitatea și în ce domeniu? Are legătură cu studiile urmate?

Am lucrat mai întâi în Germania în vânzări și în controlling-ul distribuției, apoi marketing și comunicare în domeniul medical (clinica sportivă). În România am lucrat apoi în construcții, real estate și dezvoltare medicală. Din 2012 am început mai multe proiecte media și în televiziune, în special cu Antena Group (Antena 3 intre 2012 si 2017, Antena 1 din 2019 și până în prezent). În 2013 mi-am lansat propria companie, PhotoMedia, de producție media, comunciare de criză, risc reputațional. Din 2018, PhotoMedia s-a transformat în PhotoMedia EM360 Group, o agenție full spectrum de media, comunicare și advertising, iar odată cu crearea brandului EM360 și lansării studioului propriu, EM360 Studio, ne-am lansat și în zonă de narrow casting și owned media content. De atunci tot creștem, dar drumul din față rămâne lung – la final de 2021 am ajuns o familie de aproape 20 de oameni.

 

3. Care sunt pentru dumneavoastră cele mai importante trei caracteristici pentru a deveni profesionist într-un domeniu de activitate?

Cele mai importante 3 caracteristici sunt de fapt și de drept 4 categorii, fără de care nu se poate spera la un modus operandi cât mai aproape de optimum. Sunt 4 categorii, așadar … :)))))) altfel imaginea ar fi incompletă.

C1 – ASUMARE

asumarea riscului, asumarea răspunderii, asumarea eșecului, asumarea direcției, asumarea leadershipului

C2 – PLĂCERE

dacă nu îți face placere ceea ce faci, performanța e exclusă; poate să apară, eventual, pe termen scurt, sporadic, dar în lipsa plăcerii performanța dispare, iar starea e înlocuită de plafonare, frustrare, epuizare. Placerea e cel mai important ingredient al performanței adevărate, durabile. Evident, nu totul e plăcut și nu tot timpul, nici căutarea plăcerii nu trebuie dusă la paroxism, de multe ori trebuie să traversăm perioade neplăcute, dar, undeva la orizont, trebuie să rămână proiectiv, apoi palpabil, plăcerea reală.

Trebuie curaj ca să-ți recunoști ție ce-ți place și ca să eviți „model și trendurile”.

Trebuie curaj și ca să te concentrezi pe ce-ți place și pe ce te pricepi, nu neaparat pe ce îți aduce bani, într-o primă fază. Succesul financiar e o consecință. Vine, dacă te concentrezi pe cele patru categorii.

C3 – PRICEPERE și INIȚIATIVĂ (acțiune)

Poți să fii și asumat, poate să-ți facă și plăcere, dar dacă nu te pricepi, las-o baltă, lasă-i pe alții și vezi-ți de altele.

Pe de altă parte, degeaba te pricepi dacă nu acționezi. E nevoie de inițiativă, de acțiune, de fapte, de pași. Put your money where your mouth is!

C4 – ANDURANȚĂ

A patra categorie, ultima, dar nu cea din urmă: anduranță, fără răbdare, fără rezistență, fără constanța, fără capacitatea de a face, repetitiv și obsesiv, din nou și din nou, până iese treaba. Nimic serios nu se poate naște într-o noapte și nu toți avem norocul unei bule speculative care să ne lase milionari… de fapt, norocoșii sunt sub 0,01%. Ceilalți 99.99% trebuie să ne concentrăm pe hard work.

 

4. Învățați din succes sau din eșec?

De evitat, desigur, dar nicio lecție nu se compară cu cea care ți-o preda eșecul.

Lecțiile învățate din eșec fac diferența dintre „OK” și „excelent”.

Eșecul te călește, te ajută să progresezi, să fii mai bun, să excelezi, să rămâi smerit, modest, să fii generos/înțelegător etc.

Succesul rapid și care nu e clădit pe niște lecții dure, aspre poate duce ușor la înfumurare și la pierderea contactului cu realitatea, ceea ce duce totul în penibil și derizoriu.

 

5. Ce pasiuni aveți? Aveți timp pentru ele?

Fotografie – încerc să îmi fac timp, dar fiind și un hobby de stare, în ultima perioada a avut cel mai mult de suferit.

Documentare video – îmi place să mă uit și să-mi fac fișe și notițe (old school, pe hârtie, de cele mai multe ori).

Sport (trail biking, jetskiing, wakeboarding, snowboarding, windsurfing, power boating, mașini, sparring & kicking, circuite cross).

 

6. Ce le-ați spune studenților? Un sfat/o recomandare de carte/film/ un motto după care vă ghidați/o personalitate care vă inspiră.

Sfat – fiți tot timpul sinceri cu voi înșivă și cunoașteți-vă poziția, stările și pe voi înșivă fără să vă autopăcăliți. Că poți să ajungi unde vrei, nu e de ajuns să știi destinația; e important să știi și de unde pleci, unde ești când pleci.

Recomandare de carte – fără să știm și să încercăm să înțelegem istoria nu doar că stăm pe loc, dar riscăm să retrăim multe zile ale cârtitelor, așa că de la Neagu Djuvara la Yuval Harari, nu iertați nimic. Și, când vreți o pauză, puteți trece la Golding, la Împăratul Muștelor.

Film – încercați HOLY MOTORS, CELE 3 ÎNMORMÂNTĂRI ALE LUI MELQUIADES ESTRADĂ și, neapărat, trilogia morții a lui Arriaga și González Iñárritu: Amores perros (2000), 21 Grams (2003), Babel (2006).

Serial – dacă tot va pierdeți vremea cu un serial măcar să fie cu folos: toate seriile SOPRANOS sunt ce trebuie. Aș îndrăzni să spun același lucru despre RAY DONOVAN.

Motto – Dream Big! Keep walking & never quit! (fără aluzie la Johnny)

Personalitate – cea mai mare influență pozitivă asupra mea, și direct și indirect, au avut-o părinții mei. Rămân la ei și la influențele lor :))) (pe care încerc să le dau mai departe și fiului meu).